Tulburările de limbaj la copii, explicate pe înțelesul părinților

Ce înseamnă „tulburare de limbaj” la un copil?

Specialiștii despart două lucruri: vorbirea, adică felul în care copilul produce sunetele, ritmul și vocea, și limbajul, adică ce înțelege și cum își pune ideile în cuvinte și propoziții.

Clasificarea Organizației Mondiale a Sănătății (ICD-11) grupează cele mai multe dintre aceste dificultăți sub „tulburări de dezvoltare ale vorbirii sau limbajului” (codul 6A01). Ele apar în copilărie, depășesc variația normală pentru vârstă și nu se explică prin grai sau, în întregime, printr-o problemă anatomică ori neurologică.

O greșeală izolată nu e o tulburare; contează dacă dificultatea persistă și îl împiedică pe copil să comunice. Vezi și dezvoltarea limbajului pe vârste și ce face un logoped.

Care sunt principalele tulburări de limbaj? Tabel-sinteză

Denumirile din a doua coloană sunt traduceri ale termenilor din ICD-11.

Ce este dislalia (rotacism, sigmatism, lambdacism)?

Dislalia este tulburarea de pronunție: copilul omite un sunet („ață” în loc de „rață”), îl înlocuiește („lac” în loc de „rac”) sau îl deformează (un „s” care iese printre dinți). ICD-11 o numește tulburare de dezvoltare a sunetelor vorbirii: greșelile persistă mult după vârsta obișnuită și îl fac pe copil greu de înțeles. Formele se numesc după sunetul afectat:

• rotacism: sunetul r;
• sigmatism: sunetele s, z, ș, j și cele înrudite (ț, ce, ge); vorbirea „peltică” intră aici;
• lambdacism: sunetul l;
• capacism și gamacism: sunetele c și g.

Cum arată la copil: dislalia simplă afectează câteva sunete, cea polimorfă, multe. Până la 4 ani, multe greșeli de pronunție sunt obișnuite (ICD-11), iar frecvența scade cu vârsta: până la 16% la 3–4 ani, circa 4% la 6 ani.

Cine evaluează: logopedul, după verificarea auzului. O cauză anatomică, de exemplu poziția dinților sau o despicătură de palat, cere și părerea medicului. Detalii în ghidul despre dislalie.

Ce înseamnă întârzierea în apariția vorbirii?

Un copil fără alte probleme de dezvoltare începe să vorbească mai târziu decât majoritatea. Un criteriu des folosit (ASHA): sub 50 de cuvinte și nicio îmbinare de două cuvinte la 24 de luni; așa sunt 10–20% dintre copiii de 2 ani.

Cum evoluează: aproximativ 50–70% dintre acești copii îi ajung din urmă pe ceilalți până la sfârșitul vârstei preșcolare sau la vârsta școlară (ASHA); la restul, întârzierea poate fi primul semn al unei tulburări de limbaj. Șansele sunt mai bune când copilul înțelege bine și folosește multe gesturi.

Cine evaluează: logopedul, care urmărește și înțelegerea; medicul pediatru verifică dezvoltarea generală și te poate trimite la un control al auzului. Mai multe la întârzierea în vorbire.

Ce este tulburarea de limbaj de dezvoltare (DLD)?

Tulburarea de limbaj de dezvoltare (în engleză developmental language disorder, DLD) înseamnă dificultăți persistente de a înțelege și de a folosi limbajul, fără o cauză precum autismul, pierderea auzului sau o leziune a creierului. A înlocuit denumiri mai vechi, ca „tulburare specifică de limbaj”. ICD-11 descrie variante în care e afectată mai ales exprimarea, înțelegerea împreună cu exprimarea sau folosirea limbajului în conversație.

Cum arată la copil: propoziții târzii și cu greșeli gramaticale, cuvinte noi învățate greu, indicații lungi neînțelese, povestit greoi. ICD-11 estimează frecvența la 6–15% dintre copii. O întârziere foarte timpurie nu înseamnă automat DLD, dar lipsa cuvintelor la 2 ani, lipsa propozițiilor de două cuvinte la 3 ani și problemele de limbaj sau de citit din familie cresc probabilitatea. După 4 ani, tabloul devine mai stabil.

Cine evaluează: logopedul, uneori împreună cu psihologul, ca să excludă alte cauze.

Ce este bâlbâiala?

Bâlbâiala (în ICD-11, tulburarea de dezvoltare a fluenței vorbirii) întrerupe vorbirea prin repetări („ma-ma-mașina”), prelungiri („sssoare”) și blocaje în care sunetul nu iese. Unii copii ocolesc cuvinte sau se încordează când vorbesc.

Cum arată la copil: apare de obicei între 2 ani și jumătate și 4 ani și afectează 5–8% dintre preșcolari. Între 65% și 85% dintre acești copii își revin fără intervenție, de regulă în primii doi ani de la debut. Riscul să persiste crește la băieți, când există istoric în familie, când debutul e după 3–4 ani, când durează de peste un an sau când copilul are și o tulburare de limbaj (ICD-11).

Cine evaluează: logopedul; durata de peste 6 luni e unul dintre semnele pe care le cântărește (NIDCD). Detalii la bâlbâiala la copii.

Ce este rinolalia (vorbirea nazală)?

Rinolalia este vorbirea cu rezonanță nazală anormală, descrisă în ICD-11 la „nazalitate” (MA82.2). Vocea poate suna prea nazal (hipernazalitate), când sunetul trece pe nas la sunete care ar trebui să iasă pe gură, sau prea puțin nazal (hiponazalitate), „înfundat”, din cauza unui obstacol, de exemplu vegetații adenoide mărite.

De unde vine: hipernazalitatea apare cel mai des la copiii cu despicătură de palat, inclusiv forma ascunsă sub mucoasă (ASHA).

Cine evaluează: logopedul, împreună cu medicul ORL și, la nevoie, cu o echipă specializată în despicături. Terapia logopedică singură nu poate corecta o cauză structurală (ASHA).

Ce este apraxia verbală a copilului?

Apraxia verbală a copilului este o tulburare neurologică a planificării mișcărilor de vorbire: copilul știe ce vrea să spună, dar creierul coordonează greu buzele, limba și maxilarul. Nu e slăbiciune musculară (aceea se numește dizartrie). ICD-11 o codifică separat de dislalie (MB4A, „apraxie”).

Cum arată la copil: ASHA descrie trei semne tipice: același cuvânt sună de fiecare dată altfel, trecerile dintre sunete și silabe sunt lente sau întrerupte, iar ritmul și intonația sunt neobișnuite. Copilul înțelege, de regulă, mult mai mult decât poate spune și nu depășește singur problema (NIDCD). Este rară: circa 1 caz la 1.000 de copii de 4–8 ani (ASHA).

Cine evaluează: logopedul cu experiență în tulburările motorii de vorbire. La copiii foarte mici, concluzia poate fi doar că apraxia „nu poate fi exclusă”, iar terapia începe oricum.

Ce sunt dislexia și disgrafia?

Dislexia și disgrafia sunt dificultăți de a învăța cititul, respectiv scrisul. În ICD-11 sunt forme ale tulburării de învățare de dezvoltare (6A03.0 și 6A03.1). Nu țin de inteligență (NHS).

Cum arată la copil: citește sau scrie mult sub nivelul clasei, fără ca un deficit intelectual sau auzul ori văzul necorectate să explice asta. Legătura cu vorbirea e strânsă: DLD este un factor de risc pentru dificultățile de citit (NIDCD), iar ICD-11 notează că până la 50–70% dintre copiii diagnosticați devreme cu tulburare de pronunție au dificultăți școlare, chiar după ce pronunția s-a corectat.

Cine evaluează: în România, Ordinul Ministerului Educației nr. 3.124/2017 cere o evaluare complexă, făcută de psiholog, logoped și, la nevoie, medic. Diagnosticul se pune de regulă în clasa a II-a, după ce copilul a învățat toate literele.

Cum se leagă tulburările de limbaj de auz și de autism (TSA)?

Auzul

Un copil care nu aude bine nu poate imita corect sunetele. De aceea, ICD-11 nu pune diagnosticul de tulburare de limbaj sau de pronunție când pierderea auzului explică problema, iar ASHA include verificarea auzului în evaluare. Otitele repetate cu lichid în ureche, adesea însoțite de scăderea auzului, au fost asociate cu dificultăți de vorbire (ASHA).

Tulburarea din spectrul autist (TSA)

În autism, copilul poate să nu răspundă la nume, să folosească puține gesturi, să repete cuvinte auzite (ecolalie) sau să pară că nu aude, deși auzul e bun (NIDCD). ICD-11 separă diagnosticele: DLD nu se pune când autismul explică dificultățile. Pierderea cuvintelor deja folosite, cu scăderea interesului pentru oameni, e un semnal pentru medic.

Cine evaluează: auzul, medicul ORL sau audiologul; autismul, medicul specialist, de regulă după evaluări în echipă. Logopedul evaluează comunicarea și lucrează pe ea împreună cu restul echipei.

Dacă îți recunoști copilul în mai multe rânduri de aici, o evaluare logopedică lămurește despre ce e vorba.